Eternul în eroare         

În „Eternul în eroare”, forma canonică a frumosului clasic este supusă unei dezmembrări controlate. Sculptura, odinioară simbol al ordinii, rațiunii și armoniei, este traversată de fluxuri de ruptură vizuală, erori cromatice și interferențe digitale. Astfel, imaginea devine câmp de tensiune între două lumi: una a stabilității mitice și alta a instabilității contemporane.

Fragmentarea nu distruge, ci revelează. Eroarea nu este doar defect tehnic, ci principiu existențial. Chipul nu se destramă gratuit, ci este „re-scris” de haosul timpului prezent. În această fisură dintre ceea ce a fost considerat etern și ceea ce este inevitabil instabil se naște sensul fracturist al lucrării.

Culoarea — între turcoazul rece, rozul electric și griul mineral — funcționează ca o pulsație între viață, memorie și artificial. Fundalul natural și arhitectural evocă o lume încă recognoscibilă, dar deja contaminată de distorsiune, sugerând că niciun spațiu nu mai rămâne intact în fața erorii.

„Eternul în eroare” nu este o simplă reprezentare a degradării, ci o meditație asupra identității în era fragmentării. Este portretul unei umanități care, deși se sprijină pe formele trecutului, este condamnată să se reconfigureze continuu prin fisură, prin defect, prin instabilitate.